Copilul, micul maestru spiritual

Publicat pe

V-ati intrebat vreodata ce lectii avem de invatat de la un copil?

Desi mic de inaltime si mic si din punct de vedere al varstei, orice copil vine in viata adultilor cu lectii semnificative pentru planul de viata al acestora.

Pana in jurul varstei de sapte ani, copilul este permeabil la lumile invizibile noua, adultilor, si are acea calitate care, multor adulti, le lipseste: calitatea de a trai “centrat”, spre deosebire de adultii care au devenit mari maestrii in a trai “la periferie”.

Acest mic intelept are capacitatea sa ne citeasca si sa ne decodifice starile, inca din stadiul de bebelus, cand deja are o viata emotionala si manifesta anumite capacitati in starea lor pura, prin care ne arata ca trebuie sa intelegem mai mult decat vedem sau auzim.

Psihologia si psihanaliza confirma aceasta capacitate a bebelusilor/copiilor mici de a trai “centrati” si de a si actiona conform acestei capacitati, alaturi de care mai sunt cateva, foarte importante, care isi pun amprenta pe modul de relationare al viitorului adult in diverse situatii de viata:

Capacitatea de a se juca – un aspect pe care adultii l-au pierdut, in timp

„Cel ce se maturizeaza inceteaza sa se mai joace, parand ca renunta la placerea pe care i-o producea jocul. Dar, cine cunoaste viata sufleteasca a omului, stie ca nimic nu este mai dificil decat sa renunti la o placere traita candva.
De fapt, nu putem renunta la nimic: Inlocuim un lucru prin altul si, ceea ce pare renuntare, este in realitate doar un substitut sau un surogat.”
– Sigmund Freud –

Jocul presupune ca fiind implinita capacitatea de a fi singur, si, in acelasi timp, presupune a fi spontan, a fi creativ, a nu fi supus unor conditionari – supunerea si conformismul dau cont de disperare, nu de sanatate mentala.

Una dintre trasaturile de baza ale activitatii de joaca este libertatea copilului sau adultului de a fi creativ, joaca fiind poate singurul loc in care adultul sau copilul poate sa fie creativ si sa foloseasca intreaga sa personalitate, descoperindu-si astfel Sinele.

Copilul se afla “aici si acum” intr-o “arie a jocului” care nu apartine nici realitatii psihice interioare, dar nu apartine nici lumii externe.

“Sa ne gandim la preocuparea care caracterizeaza joaca unui copil mic. Continutul nu conteaza. Ceea ce conteaza este starea de cvasi-retragere, asemanatoare concentrarii copiilor mai mari sau adultilor. Copilul care se joaca populeaza un spatiu ce nu poate fi parasit cu usurinta si nici nu poate admite intruziuni cu usurinta.”
– D.W. Winnicott –
In “aria de joc”, bebelusul si copilul mic aduna obiecte sau fenomene din realitatea externa, folosindu-le in serviciul unei reprezentari derivate din realitatea sa personala.

De asemenea, copilul “manipuleaza” fenomenele externe in beneficiul imaginatiei sale si le investeste cu sentimente.

Capacitatea de a fi ingrijorat

Capacitatea de ingrijorare are radacini adanci in trecutul oricarei persoane si se refera la momentul in care bebelusul o percepe pe mama ca pe o persoana intreaga, de care s-a separat; este momentul in care bebelusul deja are un Eu care incepe sa fie independent de Eul auxiliar al mamei.

Ingrijorarea descrie legatura dintre elementele distructive si cele pozitive ale bebelusului, in relatie cu mama sa.

Cateva momente care surprind ingrijorarea bebelusului: atunci cand musca sanul care il hraneste, bebe se teme ca poate “pierde” sanul, incepe sa se teama si de partea “rea” din el insusi – e o prima “lupta” careia incearca sa ii faca fata prin reparatie
reparatia apare de obicei cand sentimentul de vina este constientizat.

In functie de modul in care mama reactioneaza la muscatura de san (printr-o exclamatie de durere, printr-o privire mai dura, poate chiar printr-o dojana), bebelusul va percepe ca a facut ceva in neregula si se poate simti vinovat.

Mama trebuie sa fie pregatita sa accepte reparatia din partea bebelusului sau, sa primeasca in intregime pulsiunile bebelusului
astfel, bebelusul poate tolera angoasa pe care o traieste, isi poate trai vinovatia sau poate sa o mentina in asteptarea altei ocazii de a face reparatia
un alt moment in care este evidenta capacitatea de ingrijorare, este legat de momentul separarilor de mama si cu precadere momentul intarcarii, care ii pot declansa bebelusului suferinta si angoasa, care pot determina mecanisme de “lupta” prin furie si agitatie; pentru bebelus, intarcarea echivaleaza – de cele mai multe ori – cu “pierderea” mamei si tot ce a trait legat de mama si de san: incredere, satisfactie, iubire, propriile stari
in urma acestor separari, bebelusul va percepe mama altfel, intrucat mama revine cu alte stari, alte trairi, iar bebelusul poate sa nu fie intotdeauna bucuros de “revenirea” ei.

Dupa cum vedeti, amprenta capacitatii de a fi ingrijorat este foarte veche si, ca o continuare a procesului de ingrijorare,a bebelusului/copilului mic, apare si capacitatea sa de a repara – o alta capacitate pe care cei mai multi dintre adulti par a o evita/ignora.

Daca apare sentimentul de vinovatie, copilul poate deveni capabil sa perceapa nevoia de a repara.

Sunt situatii in care copilul care percepe dispozitia mai putin buna a mamei sau a tatalui, poate dezvolta o tendinta reparatoare – insa aceasta tendinta de a repara nu se intemeiaza pe propria sa culpabilitate, ci pe o incercare mai mult sau mai putin reusita de a repara depresia unuia dintre parinti.

Atunci cand nu exista o mama care sa primeasca reparatia, vinovatia devine intolerabila pentru bebelus iar ingrijorarea nu poate fi resimtita; esecul reparatiei conduce la o pierdere a capacitatii de a fi ingrijorat si inlocuirea ingrijorarii cu angoase si vinovatie. Sa fie, oare, aceasta, radacina incapacitatii de a repara a majoritatii adultilor?

Frecventa bebe, asa cum imi place sa o numesc, ne invata puritatea, intelepciunea si iubirea si ii ajuta pe acesti mici intelepti sa se conecteze la interioarele noastre, oricat de mult am incerca sa le ascundem.

Capacitatea de solitudine

Prin educatia primita si prin alte influente de mediu, se face o confuzie intre solitudine si singuratate. Omul zilelor noastre face tot ce ii sta in putere pentru a evita sau a preveni singuratatea, o vede ca pe o prapastie, ca pe un “gol” ce trebuie neaparat umplut. Gasind atat de multe metode si moduri de a nu fi singuri, nu facem decat sa ne instrainam de noi insine.

“Solitudinea devine expresia creativitatii tale, inseamna sanatatea perfecta. Singuratatea este o forma de boala
Singuratatea nu este altceva decat solitudinea gresit inteleasa”
– Osho –
Copilul mic stie sa-si stapaneasca propriul eu atunci cand detine capacitatea de solitudine (sa stie sa faca ceea ce este util pentru el) si aceea de a fi singur (sa poata fi singur fara a se crede parasit, pierdut, izolat), dar pentru aceasta este necesara o „mama suficient de buna” – adica o mama care a inteles ca nu trebuie sa fie o mama perfecta si ca trebuie sa lase bebelusul sa traiasca frustrarile si constrangerile de mediu la care este supus. Lipsa trairii – in momentul “bebe” – in mod adecvat a ingerintelor mediului sa fie, oare, motivul pentru care majoritatea adultilor nu se simt bine atunci cand sunt singuri pe termen mai indelungat?

Capacitatea de a iubi neconditionat

Una dintre rarele capacitati ale adultului, este predominanta si manifestata vizibil de copilul mic – nu conteaza cum arati, ce haine porti, ce varsta ai si cu ce te ocupi – el ne iubeste neconditionat si ne arata acest lucru prin gesturile, privirile si zambetul sau.

Pe langa aceste capacitati pe care bebelusii le manifesta, intre parinti si bebelus au loc proiectii si identificari proiective care, atent observate si vindecate, stau la baza sanatatii emotionale a viitorului adult.

Sigur ca nu sunt singurele capacitati ale unui bebelus/copil mic, dar sunt dintre cele mai importante in raport cu mediul sau de crestere si de evolutie.

Oare la cati adulti din jurul nostru vedem manifestarea pura a acestor capacitati, fara sa fie vorba despre prefacatorii, masti, orgolii sau interese la mijloc?

Dincolo de toate aceste capacitati si de lectiile de viata pe care le avem de invatat de la “micul intelept”, haideti sa incercam sa ne conectam si noi la frecventa bebe macar astazi, 1 Iunie, cand toti copiii sunt sarbatoriti.

Paolo Cohelho spune ca “un copil poate sa invete un adult trei lucruri:
cum sa fie multumit fara motiv,
cum sa nu stea locului niciodata
si
cum sa ceara cu insistenta ceea ce isi doreste”

Sa facem putina “bebe-terapie” cu noi insine, sa traim in acest “aici si acum”, sa invatam despre noi, sa avem curajul sa ne conectam la propriul copil interior si sa ii simtim nevoile reale: de a fi acceptat asa cum este, de a putea fi original, iubit, spontan si creativ, sa il vindecam si, pentru ca este 1 Iunie, sa ii uram “La multi ani!”

Mona Georgescu, psiholog
sursa:www.minunemica.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s