Curiozitati din educatia alternativa

Publicat pe Actualizat pe

STIATI CA….

Pedagogia Waldorf a fost iniţiată de Rudolf Steiner, la iniţiativa unui director al unei fabrici de ţigarete, care pe atunci (începutul secolului XX) introducea noţiunea de artă educării sufletului omenesc. Pornind de la viziunea antropologică dezvoltată de Steiner, acest tip de educatie ţine cont de nevoile fiecărui individ, stimulând curiozitatea şi dorinţa de a cunoaşte.

Predarea efectivă devine o artă şi tinde să creeze imagini vizuale care vor duce la abstractizări. Intrebările dascălilor din pedagogia Waldorf erau: ce forţe trăiesc în copil? Ce trăsături volitive posedă copilul, cum este gândirea şi afectivitatea lui? Iar apoi dascălul acţionează în sensul dezvoltării acestora. Sună bine, nu?

Pedagogia Montessori – creată de Maria Montessori ca şi “casa del bambini” care se adresa copiilor de 3-6 ani ai căror parinti erau ocupaţi cu job-ul. Astfel această formă de educaţie perfectiona educaţia parentală şi este o formă de educaţie ecologică. Stilul educaţional este experienţial şi copii sunt absorbiţi de activitatea plină de diversitate şi culoare, activităţi care stimulează libertatea, capacitatea de alegere.

Într-o clasă tip Montessori sunt 4 arii: activităţi practice, stimulare senzorială (se dezvoltă cunoaşterea rafinată şi ascuţirea inteligenţei), activităţi de limbaj şi activităţi matematice (trecerea de la concret la abstract). Astfel părintele şi educatorul devin cele doua vâsle ale unei bărci.

Pedagogia Freinet – creată de Celestin Freinet – un anonim dintr-un sătuc francez care nici nu a văzut roadele întregii sale vieţi, dar a cărui muncă a fost preluată de peste 40 ţări din lume. Principiile lui Freinet sunt următoarele: şcoala centrată pe copil, munca şcolară motivată, activitate personalizată, expresie liberă şi comunicare, cooperare, învăţare prin tatonare experimentală, globalitate a acţiunii educative. Astfel – elevul este o prezenta activa si are analiza critica prin care filtrează informaţiile. Este o pedagogie care responsabilizează, elevul este membru în grup, iar educatorul este mai degrabă un observator şi facilitator.

Step by Step – un program de la 0 la 13 ani, implementat in Romania in 1994 la initţativa fundaţiei Soros. Programul crează temelia atitudinilor, cunoştinţelor şi deprinderilor pentru viitorii adulşi care se vor confrunta cu ritmul rapid al vieţii. Se respectă Drepturile Omului, este centrată pe nevoile şi interesele copilului, pe baza acţiunii, cu implicare la nivel familial, respectarea diversităţii şi incluziunii, posibilitatea de opţiune.

Planul Jena – născut la Universitatea Jena din Germania unde în 1924 profesor Peter Peterson a iniţiat un experiment şcolar. Principii pedagogice: gruparea, activităţile de bază sunt cele care definesc fiinţa umană–conversaţia, jocul, lucrul, serbarea, sala de clasă, grupa şi toate celelalte spaţii sunt spaţii educaţionale; participarea la management, dezvoltarea simţului pentru ordine şi a responsabilităţii pentru spaţiul comun; participarea copiilor în organizarea experienţelor educaţionale şi a activităţii, în amenajarea spaţiului, managementul clasei, stabilirea regulilor etc.

Recomandări bibiliografice:
1. Aldo, Pettini – Freinet şi tehnicile sale, Editura CEDC, Bucureşti, 1992.
2. Ezechil, Liliana; Pedagogie. Fundamente teoretice. Radu, Ion T. – Ediţia a II-a, Editura V&I Integral, Bucureşti, 2002.
3. Montessori, Maria- Copilul fiinţă divină, dar neînţeleasă (pentru părinţi şieducatori), Editura CEDC, Bucureşti, 1991.
4. Montessori, Maria- Descoperirea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977.
5. Rădulescu, Mihaela – Pedagogia Freinet. Un demers inovator, Editura Polirom, Iaşi, 1999
6. http://www.stepbystep.ro
7. http://www.waldorf.ro

Drd Liliana Munteanu

Psiholog – Psihoterapeut

http://www.artterapie.ro

4 gânduri despre „Curiozitati din educatia alternativa

    […] Curiozitati din educatia alternativa Thu Nov 11, 2010 9:40 am Ştiaţi că…. Pedagogia Waldorf a fost iniţiată de Rudolf Steiner, la iniţiativa unui director al unei fabrici de ţigarete, care pe atunci (începutul secolului XX) introducea noţiunea de artă educării sufletului omenesc. Pornind de la viziunea antropologică dezvoltată de Steiner, acest tip de educatei ţine cont de nevoile fiecărui individ, stimulând curiozitatea şi dorinţa de […] […]

    Stoianov Beniamin a spus:
    Decembrie 5, 2010 la 9:44 pm

    E normal să existe căutări, frământări; eu , unul, ridic pălăria pentru doamna Flory din satul Ileana judeţul Călăraşi, care a ştiut – şi ştie – să-şi facă treaba, fără ajutoare; nepotul meu, azi în Toronto, totdeauna îşi aduce aminte cu drag, de Doamna educatoare.

    Stoianov Beniamin a spus:
    Decembrie 5, 2010 la 9:48 pm

    Ce pot să mai spun: Lăsaţi tinerii de bună credinţă să-şi facă treaba; vă asigur că ştiu ce vor: Ajuta-ţi-i! Vă veţi bucura de recunoştinţa lor.

    Beniamin a spus:
    Decembrie 6, 2010 la 9:35 am

    Nu cunosc câţi iniţiaţi sunt în noile forme de pedagogie, dar cred că ar fi mai eficient ca aceştia să facă un apostolat şi în şcolile din mediul rural, unde „genialitatea e difuză”, cum spune atât de frumos Grigore Leşe. Poate contactaţi Ministerul învăţământului să creeze un program în acest sens. Vă mulţumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s