Cautam Voluntari!

Publicat pe Actualizat pe

Asociatia Ateliere Educative recruteaza voluntari pentru activitati de traducere de materiale de specialitate din limba engleza in limba romana.

Mentionam ca aceste materiale ne ajuta in activitatea de documentare in realizarea de articole de specialitate si de activitati educative individuale si de grup in domeniul art terapiei, asistentei sociale, psihologiei etc.

Cerinte:

  • studenti si absolventi de: Psihologie, Sociologie, Asistenta Sociala;
  • abilitati crescute de comunicare;
  • persoane altruiste;
  • persoane creative si cu un dezvoltat simt al responsabilitatii;
  • cunoasterea limbilor straine, in special limba engleza

Beneficii:

– eliberarea unei adeverinte si scrisori de recomandare la finalul perioadei de voluntariat;

– premierea acestora in diferite ocazii si evenimente organizate;

– posibilitatea de a lucra de acasa;

– participarea la diferite cursuri si seminarii etc.

Va rugam sa precizati timpul, zilele destinate activitatii de voluntariat.

Persoanele interesate si motivate sa realizeze activitati de voluntariat precum cele prezentate mai sus sunt rugate sa trimita CV la ateliereducativ@gmail.com

Persoana de contact, Marian Mihaela – Presedinte

Un nou inceput

Publicat pe

Va dorim un an educativ in care tot ce v-ati propus sa se realizeze!

Sa incepeti anul  cu forte noi astfel incat viata dumneavoastra si a copiilor dumneavoastra sa fie de calitate!

La inceput de an dorim sa le multumim tuturor celor care au sustinut activitatile noastre in primele 7 luni de viata 🙂 si sa va promitem ca anul acesta vom raspunde nevoilor dumneavoastra educative asa cum le-am perceput noi!

Vom continua sa va fim alaturi cu informatii noi, de actualitate si cu proiecte interesante, asta pentru ca ne motivati zi de zi prin cautarile dumneavoastra!

La multi ani!

BAZAR CRACIUN

Publicat pe Actualizat pe


Miercuri, 8 Decembrie, începând cu ora 16:00, Ateliere Educative şi Asociaţia Caritas Bucureşti vă invită să intrati în atmosfera sărbătorilor de iarnă si să îl ajutaţi pe Mos Crăciun să aleagă cadouri pentru cei dragi. Daca nu sunteţi hotărât ce cadou să oferiţi celor dragi, acum aveţi ocazia să o faceţi.

Confecţionate manual, produsele noastre  (felicitari, obiecte decorative, accesorii)  se pot transforma într-un cadou de efect în plus av em ocazia să ne cunoaştem şi să ne bucurăm de venirea sărbătorilor de iarnă ascultând colinde şi savurând un ceai.

UNDE?

Bazarul are loc în Centrul de Intervenţie Timpurie “Suflet de curcubeu” pe strada Danubiu nr. 11, Bl. 6 H, scara 1, Ap 1, interfon 01

Intrarea este liberă.

Pentru confirmare prezenta, asteptam un mail la ateliereducativ@gmail.com sau tel 0732098627

Va aşteptăm cu drag!

JOC EDUCATIV – CONCURS

Publicat pe Actualizat pe

Din seria jocurilor educative, continuăm să vă provocam şi să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea,  cuvintele fiind obiectul jocului!

Aţi ghicit astăzi vorbim despre şarade (ghicitoare in versuri). Şarada este o enigmă care cere găsirea unui cuvânt alcătuit din mai multe părţi (la rândul lor cuvinte)

Şarada modernă a renunţat la maniera veche de prezentare, toate elementele ei fiind redate în versuri. Pentru a anima şi provoca în scop educativ copii vă recomandăm şaradele mimate( fiecare silabă se mimează separat, apoi tot cuvântul)

De data asta provocarea merge mai departe şi vă propunem următoarea şaradă:

„Am trei note muzicale

Doar a doua-i inversată

De le cânţi cumva, matale

Dai de-o păsărică-ndată”

Răspunsul îl aşteptăm aici sau la adresa de mail: ateliereducativ@gmail.com

Primul răspuns corect va primi o invitaţie la evenimentul  „Gheata cu experimente”  organizat de Fun Science, detalii aici: https://ateliereeducative.wordpress.com/evenimente-educative/

JOC EDUCATIV

Publicat pe Actualizat pe

Ateliere Educative va invita sa puneti in practica alaturi de copiii dumneavoastra un set de acivitati educative menite sa puna in valoare talentul, imaginatia, priceperea si spiritul creativ.

Astazi va propunem un joc educativ potrivit scolarilor la inceput de drum carora literele si invatarea lor pot parea o corvoada. Astfel  din caractere negre si serioase care par a se plimba prin carti, pot devenii imagini mai putin serioase 🙂 daca sunt colorate si desenate.

Materiale necesare:

– carioci;

– un creion negru;

– eticheta cu lipici (sau drepunghiuri de hartie);

Activitate:

1. Scrie un cuvant pe hartie si transforma o litera intr-un desen, De exemplu litera „ă” din cuvantul măr poate fi inlocuita cu un mar desenat.

2. Scrie pe eticheta cuvantul ilustrat prin desen.

Cuvinte cu care te poti juca: bomboane, cirese, muzica, ochelari etc

Spor la JOC!

Sustin Educatia

Publicat pe Actualizat pe

Ateliere Educative sprijina initiativa colegilor de la Asociatia Romana pentru Educatia Tinerilor .  De ce sustinem astfel de initiative, ne veti intreba, pentru ca suntem convinsi ca se poate, pentru ca avem nevoie de astfel de initiative pentru copii nostri,  pentru ca putem!!! DA, NOI PUTEM!!!!

Daca esti profesor intra pe http://www.sustineducatia.ro si aplica cu un proiect pentru scoala ta, iar daca nu esti profesor, intra pe site si doneaza pentru ca un proiect sa se desfasoare!

Curiozitati din educatia alternativa

Publicat pe Actualizat pe

STIATI CA….

Pedagogia Waldorf a fost iniţiată de Rudolf Steiner, la iniţiativa unui director al unei fabrici de ţigarete, care pe atunci (începutul secolului XX) introducea noţiunea de artă educării sufletului omenesc. Pornind de la viziunea antropologică dezvoltată de Steiner, acest tip de educatie ţine cont de nevoile fiecărui individ, stimulând curiozitatea şi dorinţa de a cunoaşte.

Predarea efectivă devine o artă şi tinde să creeze imagini vizuale care vor duce la abstractizări. Intrebările dascălilor din pedagogia Waldorf erau: ce forţe trăiesc în copil? Ce trăsături volitive posedă copilul, cum este gândirea şi afectivitatea lui? Iar apoi dascălul acţionează în sensul dezvoltării acestora. Sună bine, nu?

Pedagogia Montessori – creată de Maria Montessori ca şi “casa del bambini” care se adresa copiilor de 3-6 ani ai căror parinti erau ocupaţi cu job-ul. Astfel această formă de educaţie perfectiona educaţia parentală şi este o formă de educaţie ecologică. Stilul educaţional este experienţial şi copii sunt absorbiţi de activitatea plină de diversitate şi culoare, activităţi care stimulează libertatea, capacitatea de alegere.

Într-o clasă tip Montessori sunt 4 arii: activităţi practice, stimulare senzorială (se dezvoltă cunoaşterea rafinată şi ascuţirea inteligenţei), activităţi de limbaj şi activităţi matematice (trecerea de la concret la abstract). Astfel părintele şi educatorul devin cele doua vâsle ale unei bărci.

Pedagogia Freinet – creată de Celestin Freinet – un anonim dintr-un sătuc francez care nici nu a văzut roadele întregii sale vieţi, dar a cărui muncă a fost preluată de peste 40 ţări din lume. Principiile lui Freinet sunt următoarele: şcoala centrată pe copil, munca şcolară motivată, activitate personalizată, expresie liberă şi comunicare, cooperare, învăţare prin tatonare experimentală, globalitate a acţiunii educative. Astfel – elevul este o prezenta activa si are analiza critica prin care filtrează informaţiile. Este o pedagogie care responsabilizează, elevul este membru în grup, iar educatorul este mai degrabă un observator şi facilitator.

Step by Step – un program de la 0 la 13 ani, implementat in Romania in 1994 la initţativa fundaţiei Soros. Programul crează temelia atitudinilor, cunoştinţelor şi deprinderilor pentru viitorii adulşi care se vor confrunta cu ritmul rapid al vieţii. Se respectă Drepturile Omului, este centrată pe nevoile şi interesele copilului, pe baza acţiunii, cu implicare la nivel familial, respectarea diversităţii şi incluziunii, posibilitatea de opţiune.

Planul Jena – născut la Universitatea Jena din Germania unde în 1924 profesor Peter Peterson a iniţiat un experiment şcolar. Principii pedagogice: gruparea, activităţile de bază sunt cele care definesc fiinţa umană–conversaţia, jocul, lucrul, serbarea, sala de clasă, grupa şi toate celelalte spaţii sunt spaţii educaţionale; participarea la management, dezvoltarea simţului pentru ordine şi a responsabilităţii pentru spaţiul comun; participarea copiilor în organizarea experienţelor educaţionale şi a activităţii, în amenajarea spaţiului, managementul clasei, stabilirea regulilor etc.

Recomandări bibiliografice:
1. Aldo, Pettini – Freinet şi tehnicile sale, Editura CEDC, Bucureşti, 1992.
2. Ezechil, Liliana; Pedagogie. Fundamente teoretice. Radu, Ion T. – Ediţia a II-a, Editura V&I Integral, Bucureşti, 2002.
3. Montessori, Maria- Copilul fiinţă divină, dar neînţeleasă (pentru părinţi şieducatori), Editura CEDC, Bucureşti, 1991.
4. Montessori, Maria- Descoperirea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977.
5. Rădulescu, Mihaela – Pedagogia Freinet. Un demers inovator, Editura Polirom, Iaşi, 1999
6. http://www.stepbystep.ro
7. http://www.waldorf.ro

Drd Liliana Munteanu

Psiholog – Psihoterapeut

http://www.artterapie.ro

Provocare a la GLOCAL TOUR

Publicat pe Actualizat pe

Proiectul Clocal Tour initiat de Institutul Roman pentru Pace va provoaca la concurs dupa cum urmeaza:

Incepand cu luna Noiembrie, atat profesorii cat si elevii sunt invitati sa se pregateasca pentru doua concursuri si anume  concursul pentru profesori si cel pentru grupuri de tineri. Cele doua concursuri vor incepe in noiembrie si vor fi finalizate in februarie 2011.

Sarcina profesorilor este de a pregăti un plan de lecţie, având ca temă problematicile globale şi care să abordeze posibilele modalităţi de a le rezolva prin participarea activă a tinerilor. Iar concursul dedicat grupurilor de elevi va avea ca scop crearea de jocuri, publicaţii şcolare si mini expoziţii pe aceleaşi teme. Toate aceste materiale educationale vor fi utilizate in activitatea didactica.  

Tematicile de dezvoltare abordate vizează diferite aspecte reflectate de Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului: combaterea sărăciei, accesibilitatea la învăţământul primar, sănătatea mamei şi a copilului, combaterea bolilor, egalitatea de gen şi dezvoltarea durabilă, crearea unui parteneriat global pentru dezvoltare, drepturile omului si implicarea activa a tinerilor, dar si interdependenta local-global.

Pentru mai multe detalii despre aceste concursuri, va rugam sa accesati siteul web al proiectului: www.glocaltour.org

Ateliere de creatie in alta locatie

Publicat pe

Atelierele de creatie pe care le organizam sunt o modalitate de relaxare si invatare in acelasi timp. Copiilor le solicita atentia, creativitatea, indemanarea, inteligenta, curajul, indrazneala iar adultii sunt incurajati sa isi exprime ideile si sa isi dezvolte creativitatea. Ceea ce invata la atelierele de creatie, vor putea aplica acasa in familie, atelierele noastre incurajand participarea familiei in procesul educativ al copilului.

Concluzionand, “AJUTA UN COPIL SA CREASCA” nu este numai o activitate de colectare de fonduri pentru a sprijini copiii, ci si o activitate educativa destinata sufletului nostru fie ca suntem copil sau adult!

In atentia noastra sunt 11 copii din Judetul Ialomita care studiaza la liceul Ita Wergman din Bucuresti si care risca ca procesul educational si visele lor sa urmeze o alta directie decat cea dorita de ei. Sunt copii care isi doresc sa devina psihologi, juristi, finantisti si chiar fotbalisti, isi doresc sa cunoasca o alta lumea decat cea din mediul rural care o percep ca violenta si fara viitor. Din pacate familiile lor nu isi mai pot permite cheltuielile cu masa si cazarea si aleg sa îi retraga, agravand astfel situatia lor scolara, emotionala si sociala.

In acelasi timp 30 de copii lupta pentru o viata normala. Sunt frumosi, expresivi si invata inca de la nastere sa traiasca. Sunt cum am spune multi dintre noi “ALTFEL”, dar de fapt sunt ca ceilalti copii doar ca au un cromozom in plus si asta ii face diferiti! Au nevoie, asa cum spuneam inca de la nastere de un program de interventie timpurie bazat pe metode terapeutice (logopedie, melo terapie, masaj..etc)

Astfel, atelierele de creatie incepand cu luna Noiembrie vor avea loc in cadrul Centrului de Interventie Timpurie ” Suflet de curcubeu” dupa cum urmeaza:

Noiembrie:

Ateliere pentru adulti

5.11.2010 – ora 18:00 – 20:00 ( vom realiza brose din materiale textile)
inscriere la ateliereducativ@gmail.com sau 0732098627
taxa de participare – 40 ron

Ateliere pentru copii

6.11.2020 – ora 15:00 – 17:00 (atelier de desen si handcrafting tematic – PRIETENIA – grupa de varsta 5 – 7 ani)
taxa de participare – 25 ron
inscriere la ateliereducativ@gmail.com sau 0732098627

Cand eu nu pot sa vorbesc ………..

Publicat pe

Ateliere Educative sustine campania „Cand eu nu pot sa vorbesc…”, campanie initiata de Asociatia Telefonul Copilului si Inspectoratul General al Politiei Romane.

Campania are ca scop major identificarea cat mai multor cazuri de incalcare a drepturilor copilului, pentru a  permite facilitarea interventiei in vederea rezolvarii acestora.

Este trist ca atunci cand  vorbim despre copii de cele mai multe ori sa vorbim despre copii abuzati, neglijati, deprimati si tristi cand de fapt copilaria inseamna altceva.

Haideti deci, sa VORBIM in locul lor atunci cand ei NU POT!